Intrebari intr-o lume albastra

In zile ca aceasta nu ma pot opri sa nu imi pun niste intrebari ce  nu odata mi-au dat tarcoale, ci de sute de ori. Fascinatia oamenilor pentru lucrurile materiale  mereu mi-a dat de gandit. Tot timpul este ceva care iti lipseste, ceva ce vrei chiar daca ai avea o multime de alte lucruri care te-ar face fericit. Vrei mereu ceva mai mult, vrei mereu ceea ce nu ai si ceea ce ti-ai dorit mai demult,iar acum ai, trece pe locul doi pentru o noua pasiune nebuneasca. Vrem filme, jocuri, masini, case cat mai mari, vrem sa fim cat mai sus printre ceilalti, aspiram tot timpul la un alt nivel din ce in ce mai ridicat, pierzand din vedere lucrurile care conteaza.

Evolutie. Si evolutia este un semn tatuat pe fruntea omenirii, este esenta prabusirii si a caderii, mandria care ne va distruge. Dar este in sange, iar de forta sangelui nimeni nu scapa, nimeni nu i se poate opune, caci diavolul este insasi vanitatea noastra, blestemul nostru pamantesc. Ne este frica de creaturi infernale, dar nu ne este frica de ceea ce este in noi, nu ne este frica de o societatea devenita mult prea frivola. Oare credem ca toate acestea ne vor salva de la moarte,  ca ne vor scoate trupul din tarana si va sta pe un piedestal undeva sus? Oare credem ca aceste lucruri pot substitui acel ceva de care avem nevoie? Dragostea, afectiunea, sentimentele  toate nu au nevoie de lucruri ca sa existe, sa creasca inauntrul fiintei, ba mai mult, le omoara cu ura, invidia, dispretul, dorintele meschine pe care le invoca.

De ce atata chin pentru o bucata de material care nu e decat un substitut pentru fiinta noastra? Doar ca sa nu ne plictisim pana vom inchide ochii pentru totdeauna? Doar ca sa avem un pic de aventura in viata, doar ca sa avem de ce plange si ne bucura? De fapt suntem prea comozi ca sa fim fericiti. Daca ar pica cumva de sus sau ar iesi din pamant ar fi bine, dar parca omul nici atunci nu ar fi multumit, ca mintea lui masochista va vrea sa complice lucrurile. Pentru ca daca omului ii este frica de ceva, aceasta ar fi plictiseala.

Ciudate fiinte suntem noi oamenii  nu-i asa? Evolutia este cu doua taisuri, una mai inspaimantatoare ca alta, dar necesara si normala. Universul intreg evolueaza, noi de ce am sta pe loc? Constant AND-ul face restructurari, planetele isi schimba pozitia, stelele se nasc si mor.. E in natura lucrurilor, si daca e, noi cu ce suntem vinovati ca in codul nostru genetic scrie ceva, cand de fapt fericirea noastra este altceva? Asta complica lucrurile putin.

Stim care e fericirea noastra, dar ne  impiedicam mereu de lucrurile marunte. E greu cand omenirea isi pune piedica singura, nu-i asa?