Intrebari intr-o lume albastra

In zile ca aceasta nu ma pot opri sa nu imi pun niste intrebari ce  nu odata mi-au dat tarcoale, ci de sute de ori. Fascinatia oamenilor pentru lucrurile materiale  mereu mi-a dat de gandit. Tot timpul este ceva care iti lipseste, ceva ce vrei chiar daca ai avea o multime de alte lucruri care te-ar face fericit. Vrei mereu ceva mai mult, vrei mereu ceea ce nu ai si ceea ce ti-ai dorit mai demult,iar acum ai, trece pe locul doi pentru o noua pasiune nebuneasca. Vrem filme, jocuri, masini, case cat mai mari, vrem sa fim cat mai sus printre ceilalti, aspiram tot timpul la un alt nivel din ce in ce mai ridicat, pierzand din vedere lucrurile care conteaza.

Evolutie. Si evolutia este un semn tatuat pe fruntea omenirii, este esenta prabusirii si a caderii, mandria care ne va distruge. Dar este in sange, iar de forta sangelui nimeni nu scapa, nimeni nu i se poate opune, caci diavolul este insasi vanitatea noastra, blestemul nostru pamantesc. Ne este frica de creaturi infernale, dar nu ne este frica de ceea ce este in noi, nu ne este frica de o societatea devenita mult prea frivola. Oare credem ca toate acestea ne vor salva de la moarte,  ca ne vor scoate trupul din tarana si va sta pe un piedestal undeva sus? Oare credem ca aceste lucruri pot substitui acel ceva de care avem nevoie? Dragostea, afectiunea, sentimentele  toate nu au nevoie de lucruri ca sa existe, sa creasca inauntrul fiintei, ba mai mult, le omoara cu ura, invidia, dispretul, dorintele meschine pe care le invoca.

De ce atata chin pentru o bucata de material care nu e decat un substitut pentru fiinta noastra? Doar ca sa nu ne plictisim pana vom inchide ochii pentru totdeauna? Doar ca sa avem un pic de aventura in viata, doar ca sa avem de ce plange si ne bucura? De fapt suntem prea comozi ca sa fim fericiti. Daca ar pica cumva de sus sau ar iesi din pamant ar fi bine, dar parca omul nici atunci nu ar fi multumit, ca mintea lui masochista va vrea sa complice lucrurile. Pentru ca daca omului ii este frica de ceva, aceasta ar fi plictiseala.

Ciudate fiinte suntem noi oamenii  nu-i asa? Evolutia este cu doua taisuri, una mai inspaimantatoare ca alta, dar necesara si normala. Universul intreg evolueaza, noi de ce am sta pe loc? Constant AND-ul face restructurari, planetele isi schimba pozitia, stelele se nasc si mor.. E in natura lucrurilor, si daca e, noi cu ce suntem vinovati ca in codul nostru genetic scrie ceva, cand de fapt fericirea noastra este altceva? Asta complica lucrurile putin.

Stim care e fericirea noastra, dar ne  impiedicam mereu de lucrurile marunte. E greu cand omenirea isi pune piedica singura, nu-i asa?

Eu, Claudiu Tosa si proiectul secret

In ultimele zile programul meu a fost haotic, am reusit sa ma mut de unde stateam in alta parte si sunt relativ incantata de lucrul acesta, desi nu pe deplin inca, apoi iesirile cu prietenii care au crescut exponential cu numarul evenimentelor la care am fost prezenta. Acum stau linistita in pat si privesc totul lucid, si-mi dau seama ca lucrurile incep sa se ordoneze in viata mea, ca voi avea de luat iar decizii peste decizii, dar viitorul arata bine, parca undeva intr-un colt cineva imi zambeste.

Sunt increzatoare pentru ca viata mi-a suras de fiecare data dupa ce m-a trecut prin “pumni si urlet” si o va mai face, pentru ca roata se intoarce. Si ca sa trecem de la abstract la concret, doresc sa va anunt ca in curand voi pune temelia celui ma mai important si mai nebun proiect facut vreodata de mine in Bucuresti, Constanta, Brasov, Sighisoara si alte orase din tara, in colaborare cu vechiul prieten si scriitor Claudiu Tosa. Speram ca o sa ne iasa ceea ce am planuit, din pacate pentru inca vreo doua saptamani totul va sta pe loc, vor fi doar planurile pe hartie, asteptand ca acesta sa se mute cat mai repede in capitala (altfel il voi lua de urechiuse). Va fi multa actiune, mult suspans, dar mai multe nu va pot spune momentan, pastrez secret pana in momentul in care vom incepe primele filmari si ideile vor fi deja bine conturate, si, evident, destul buget. Deja sunteti si mai in ceata, nu-i asa? Nu-i nimic, timpul rezolva totul. Ideea este mult mai veche, ne straduim de mai bine de jumatate de an sa facem ceva in privinta asta, insa daca nu e momentul potrivit si stelele nu se aliniaza, nu iese treaba, dar acum lucrurile sunt aproape palpabile, simtim amandoi cum lucrurile or sa se concretizeze foarte curand. Vrem sa aducem totul la un alt nivel.

Mai multe despre proiect in urmatoarele doua saptamani! Intre timp puteti sa ma urmariti si pe Twitter: @myotherhand .

PS: Claudiu, gata, nu mai poti scapa:P

#Scurte

Weekend-ul a  inceput frumos cu seara de vineri petrecuta acasa la eternele mele prietene etclaura si paf_arh, unde mi-am schimbat culoarea parului intr-un roscat inchis sub mainile experte ale celei din urma si uite ce a iesit:

… poze facue de paf_arh si le gasiti si aici

Distractia s-a prelungit pana sambata seara,apoi duminica le-am luat cu mine la Bikewalk4, şi, după ce am asteptat o ora in picioare intr-un final mi-am inchiriat bicicleta si “We were ridiiing!” Pozele de inainte si dupa le gasiti aici si aici. (cine mai are linkuri poate sa las in comment…).

Apoi la un suc pe Lipscani cu bobby voicu, adrian ciubotaru, minxiee, geoatreides, abogdan, roxana radu, sorinkili, etclaura , paf_arh, ariel (daca am uitat pe cineva sa traga de urechi) unde voia buna a fost la ea acasa.

PS: acum ceva vreme am ajuns de la filmul transformers, mai multe despre gasiti maine…

Camera

camera mea nu are ferestre

doar uşi prin care

mai intră din când în când

lumina

în camera mea  nu sunt flori

doar petalele unor gânduri căzute

împrăştiate

zăcând pe  podea fără gesturi

în camera mea sunt urme

de paşi neterminaţi

sunt urme de tine fără mine

dar cui îi mai pasă?

Grupul fetelor care NU beau apa plata cu lamaie

Dupa o plictisitoare zi si destul de calduroasa, am primit jurul orei 10 pm un telefon de la doua foarte bune prietene, spunand ca or sa vina la mine. Perfect! Presimteam inceputul unei seri grozave, vecina mea I. impovarata si ea de probleme a decis sa mai ramana cu mine pana aveau sa vina fetele, desi a doua zi trebuia sa se duca la inca o zi plictisitoare la birou. La ora 12 toata lumea era adunata la  mine: I. si celelalte doua prietene, A. si F.

Au avut fetele grija sa aduca provizii de mancare si chioscul de langa camin sa ne dea nitzica bere contra-cost. Insa berea a ajuns sa fie de fundal, doar sa ne ude gatul in interesul general al povestirii. Totul a debutat cu povesti despre fantome si vrajitoare. Toata lumea a protestat cand eu am vrut sa sting lumina si sa aprindem lumanarile pe care le mai aveam eu prin casa. Mi se parea fain si scary sa stai cu lumina stinsa si tot tacamul cand vorbesti despre fantome si vrajitoare. Am tinut-o asa vreo doua ore, timp in care ni se zbalise tot pufu’, si, ca totul sa se incheie glorios le-am speriat ca  vreo trei fete anul trecut facusera voodoo in camera cu pentagrame, lumanari si toate prostiile. Evident ca fetele se albisera ca varul inainte sa imi iau o ciufuleala teribila si sa radem.

Discutia a trecut in mod spontan la discutii mai umane, mai trupesti si eram toate cu sufletul la gura sa vedem ce va spune una dintre noi. A fost seara marturisirilor, totul a fost influientat si condus de alcoolul care pedala de mult in sange. Si de aici nu stiu ce si cum , dar la un moment dat toata lumea a fost de acord ca berea nu era de ajuns . Zis si facut. In 20 de  minute se rupsese firul deja. Nu mai aveam nicio treaba cu niciun fir de conversatie. Printre gene  mi-o amintesc pe F. razand si tot pisand-o la cap pe A. ca de ce i-a zis gură sloboda. Se radea mult pe faza ca mie imi era dor de sticla de cola din frigider, care acum sta goala pe pat.

Prima care s-a dus la somn a fost I., care a avut curaju’ sa stea cu noi pana la 5, dormind astfel  doar 2 ore inainte sa se duca la munca. Dupa ce a plecat, toata lumea era chill, pe mine ma luase somnu si ma gandeam cum o fi intre asternuturi, dar nimeni nu avea curajul sa intrerupa atmosfera. La 7 dimineata s-a proclamat ora somnului….

A fost o seara fantastica, cu cele mai bune prietene ale mele, noi stim ca o sa se mai repete ca a fost foarte ok.

********Grupul fetelor care NU beau apa plata cu lamaie!

Instante sonore in RATB

Ieri, ca tot omu’ care se duce la munca si nu iese din metrou si sare in birou, am luat RATB-u 123 ca altceva nu aveam ce sa iau. Ma asez pe scaun linistita, autobuzu tot mergea aproape gol, totul frumos, racoare (plouase cu o noapte inainte si mai spalase bucurestiu’), ce sa mai, exact ce iti puteai dori. Pana cand, vreo 3 insi, fiecare cu cate o curea din aia de sa se vada ce scrie pe ea si tricouri bine stranse pe burta sa arate la lume ca ei chiar au mancare in frigider, nu asa lejereala, se aseaza pe scaun fix langa mine. Dupa o sedinta de discutie zgomotoasa despre ce sa isi cumpere ei din  mall- ca acolo se duceau, pac scoate un smecher din asta -cam innegrit la fata, probabil de la supra-expunere la solar (LOL)- una bucata telefon mobil si instantaneu se scurgea piesa prin difuzor.

Zic io: maica, da cred ca ai pe speed dial sau ceva melodia aia ca parca prea repede imi fasaie in urechi. Bineinteles ca taceam malc si ma uitam pe partea aialalta. Incep eu sa fac mutre, sa ma fac ca parca m-ar deranja ceva: NIMIC! Manelele rasunau in autobuz, pielea mi se scofalcise, simteam ca imbatranesc brusc, mi se cojea piele la urechi, etc si as fi vrut sa fiu surda in clipa aia, chiar daca ar fi insemnat sa nu ma mai delectez cu muzica buna de acasa. Da, muzica buna de acasa, pentru ca acolo imi dau la maxim boxele si bag fix ce-mi tuna mie: metal, alternativ, muzica clasica, tot ce pofteste maţu meu. Aia nu, atunci, direct, pe mobil, ca sa fie siguri ca erau vazuti.

Nu am rezistat mai mult de 30 de secunde, m-am ridicat de pe scaun, am reperat altul in partea opusa a RATB si m-am carat acolo unde sunetul ajungea mai greu la mine.

Mesaj pentru voi: fratilor, s-au inventat castile, si daca cumva vrei sa asculti muzica cu prietenii, fa-o la tine in casa, mai ales daca e atat de proasta si tu esti si mai prost decat ala care a facut-o. Nenica, nu ne mai polua fonic, vreau sa mai aud in viata asta. Oricum dupa o asemenea “terapie” muzicala, m-am refugiat foarte bine la mine in birou cu o sedinta de Manowar inainte de a incepe lucrul. Cred ca am iubit muzica aia mai mult ca niciodata. E ceva bun la urma urmei si din asta…

Despre romanul Lilith: Demonii.

Dupa aproape doua luni de pauza am decis continuarea celui de-al doilea roman Lilith: Demonii. Titlul inca nu este stabilit, dar provizoriu poarta aceasta denumire. Am decis sa dezvalui acest lucru caci sunt atat de multi cei care vor sa il termin cat mai repede si sa afle despre ce este vorba.

Ideea este ca ma confrunt cu diverse probleme legate de lipsa anumitor documente si cercetari demonologice pentru ca nu vreau sa lucrez intr-un mod superficial. Asa cum banuiesc ca deja ati realizat, este un roman despre creaturile intunericului, chiar daca lucrurile nu se rezuma aici. Am inceput deja schitele prelimiare, am hotarat tot ceea ce tine de structura(asta daca nu ma voi razgandi din nou). Acum  am nevoie ce aceste documente si carti pe care inca nu am reusit sa pun mana si sper sa o fac cat mai curand caci am nevoie.

Si astea fiind spuse, cam odata la doua saptamani am notat in calendar sa scriu un post in care sa anunt stadiul in care ma aflu cu romanul, voi pune cateva fragmente. Am vorbit cand am fost invitata la radiolynx cate putin despre roman, insa de acum  inainte o  voi face sistematic.

Acum pe cai!