Ingeri si Demoni

Nu m-as fi dus la filmul Ingeri si demoni daca nu as fi fost ademenita subtil de o prietena, dar acum nu imi mai pare rau. Nu ma duc unde se duce multimea, la evenimentele despre care toata lumea vorbeste, insa de data asta m-am dus la film pentru ca eram oarecum curioasa si intrigata la care chestii am auzit despre…

Filmul nu exceleaza in efecte speciale si in definitiv nu despre asta este vorba, ci despre felul in care este transmis mesajul, de felul in care este ajutat cititorul sa inteleaga. Marturisesc ca nu am citit cartea, pentru simplul fapt ca il prefer pe Umberto Eco lui Dan Brown. Insa dincolo de carte sau de aspectele pe care banuiesc ca cei care s-au uitat la film le-au urmarit mai era ceva. Acel joc fin al replicilor care iti deschideau drumul catre final. Marturisesc ca nu am reusit sa  imi dau seama cine era cu adevarat capul intregii actiuni pana in final, desi am anticipat de fiecare data urmatoarea miscare. Actorii au jucat foarte bine, eu reusit sa pastreze suspansul. Actiunea filmului (caci despre asta vorbesc lasand la o parte cartea) a mers dupa tiparul atator zeci de filme vizionate de-a lungul timpului si e imposibil sa nu iti dai seama de felul in care au fost insirate evenimentele (asemeni margelelor dintr-un colier) pentru a crea suspans si mister, insa diferit a fost jocul mintii.

S-a mers mult pe chestia asta. Dincolo de actiunea propriu-zisa s-a mers mult pe psihologic. Intre personajul principal si toti cei din jurul lui erau create niste ite, legaturi fine cu care greu le puteai deslusi, doar daca erai atent la replicile atat de evidente, dar marcate profund de ironie si jocuri de cuvinte. Nimic din limbajul trupului nu l-ar fi tradat pe adevaratul vinovat  in afara de ceea ce stia. De aceea si lui Robert Langdon, interpretat de Tom Hanks, care cunostea atat de multe lucruri i-a fost greu sa desluseasca singur adevarul.

De aceea acest joc al psihologicului imi aminteste de romanul lui Umberto Eco- Numele trandafirului. In ciuda faptului ca amandoua personaje principale cunosteau atat de multe lucruri ca sa ajunga la adevar, au scapat ceva, si doar intamplarea i-a adus, intr-un final, la cunoasterea lui. Uimirea profesorului Langdon a fost aceeasi cu cea a lui Gugliermo care, afland adevaratul vinovat, isi da seama cu tristete si dezamagire ca inteligenta si cunoasterea nu l-au ajutat decat sa parcurga sirul evenimentelor si ca doar intamplarea le-a deschis ochii, ca sa spun asa.

In fine, filmul mi-a placut, merita daca esti atent si stii unde sa te uiti, insa nu stiu daca asta ma va convinge sa citesc si cartea.E mult de vorbit despre film, despre efecte, imagini, personaje, etc, dar am preferat sa ma limitez la ceea ce am considerat eu a fi mai important dincolo de toate aceste lucruri care iti sar in ochi din prima.

Fir intins!

Azi iubitul meu este la pescuit cu prietenii. Candva, cand eram mai tanara, acum vreo 6 ani mergeam si eu cu ai mei sau cu prietenii la pescuit, dar de atunci nu am mai pus mana pe undita  desi am una  smechera rau acasa.

Dar am aflat azi ca iubitul meu se pricepe la pescuit si s-a dus cu baietii “pe balta”  sa momeasca sirene cel mai probabil. Acum astept mandra sa vad ce a prins iubitul meu, sa ajunga acasa si sa imi povesteasca cum a fost.

Candva sper sa ma ia si pe mine la pescuit dar parca voi auzi: Nu  mergi cu mine ca ai sa imi sperii toti pestii cu accentul tau de moldoveanca furioasa. Pai da, ca la un moment dat e posibil sa imi pierd rabdarea daca vad ca nu agat nimic la momeala. Dar speranta moare ultima si vom merge la pescuit cel mai probabil si o sa  vedem noi care prinde cei mai multi pesti. Daca nu o sa ii aduc undita de acasa si o sa i-o dau lui, ca si asa a prins praful de pe lume de cand nu a mai fost folosita si e pacat de o scula buna sa nu stea in mainile unui om capabil. Si ori de prinde peste, ori de nu, eu tot mandra o sa fiu de el ca are rabdarea de a sta in soare si a astepta ceva atat de alunecos sa muste momeala.

PS: Si tot asteptand sa vina de la pescuit, am decis sa ies cu vecina mea afara, in fata caminului pe o  banca si sa stam la taclale. Si bine am facut ca racoarea ne-a ajutat sa ne dam seama mai bine de lucrurile care se petrec in vietile noastre si sa fim mai linistite cu privire la viitor…

PS2: maine revin cu un update:D

PS3: in loc sa ii urez fir intins, i-am urat bafta la peste si mi-a atras atentia! ete, scuze:D

Boul de rasă şi Piţipoanca împăiată

Ieri am fost cu al meu coleg agentu’ Răţuşcă la facultate ca doi onorabili studenţi să ne ridicăm legitimaţiile pentru examen, să ne interesăm de proiecte, etc. , căci sesiunea ne bate la uşă. Ne terminăm noi treaba liniştiţi şi plecăm fiecare cu câte o ţigară în bot spre metrou, că deh, nu ne permitem noi maşinuţe decât de jucărie.

Zis şi făcut, agale mergeam noi discutând probleme de psihologie şi psihanalitica când, la un moment dat,trecând pe langă o maşină bengoasă (de omuleţu’ meu din gât făcea 13-14) brusc înteleg că ceva s-a întâmplat de vedeam asfaltul apropiindu-se curios de repede de mine. Apoi am văzut soarele, copacii şi pe Răţuşcă înjurând de mama focului, între timp încercând să se asigure ca eram okey. In secunda doi văd în faţa mea un bou îmbracat în haine sclipitor de scumpe şi o blondă îmbracată toată în alb şi cu mâna “ruptă” de o geantă supradimensionată în care mi-am imaginat că ţinea de la vibratoare de toate dimensiunile toate felurile de obiecte de machiat, poate chiar şi o placă de păr.

Răţuşcă îmi întinde mâna, mă ridic încă nedumerită şi constat că ceva se întamplase cu piciorul meu de mă durea. Boul de rasă şi piţipoanca împaiată se uitau ca la maşina străina pe care acesta o conducea, iar eu la colegul meu asteptând un raspuns. Inainte să deschida gura să spuna ceva, îmi dau seama: îmbrăcatu’ asta nu prea ştia el cum funcţionează oglinzile retrovizoare, probabil ameţit de blonda care, probabil, îl sfătuise că singura lor utilitate este machiatul ad-hoc! Şi în loc să se uite în ele să vadă dacă e cineva cînd iese din parcare, a mers pe tehnica aceea de kung-fu a lovirii adversarului în timp ce eşti legat la ochi şi a dat cu spatele ghicind orice altceva în afară de situaţia de fapt: eu eram acolo mergând  cu Răţuşcă în stanga mea fix în momentul când Boul de rasă îşi scotea maşina din parcare.

Şi-a cerut scuze şi apoi a plecat cu piţipoanca împăiată înapoi în maşină. Iar eu şi Răţuşcă ne-am vazut nevoiţi de a merge la fel de uman pe jos, el în două picioare, eu pe unul şi un  deget…

Recomandare: Niciodată să nu discuţi chestii inteligente când mergi pe langă maşini bengoase că aştia sunt singurii care or sa te pocnească când ies din parcare; nu te aştepta să te ducă pană la metrou chiar dacă te-a rănit uşor; nu te aştepta sa înteleagă vreodată adevarata utilitate a oglinzilor unei maşini; nu fuma în timpul asta că e posibil să cazi pe ţigară.

Despre nunti.

E trecut de 1 dimineata. Sunt praf de oboseala si cum nu mai pot adormi dupa niste cosmaruri am decis sa scriu.

Azi am avut niste discutii interesante pe Twitter despre nunti asa ca am decis sa vorbesc despre asta. Eu una nu sunt fana a nuntilor, ba chiar le consider cretine prin energia imensa pe care o solicita, prin isteria pe care o provoaca si care isi pierde scopul natural de unire a doua fiinte. Totul se transforma intr-un circ plin de saltimbanci, soparle, pitigoi care mai de care mai impoponati, pauni fara creier, rate cu aere de lebada si cocostarci infertili al caror unic scop e sa bea, sa se indoape si apoi sa se comporte ca soarecii de laborator sub efect narcotic stapaniti de un profund talent al miscarilor din burta, tate si cur. Nimic mai imbecil, dar nu fara culoare. Atatea capete goale vor fi imbracate cat mai tipator, in rochii fosnaitoare sau scurte, bluze decoltate sau paiete, toate incercand sa atraga atentia (nu stiu cui!!!). Noroc cu mireasa imbracata in alb care pare singura cu capul pe umeri intre cohorta de pitipoance infierbantate.

Traditii plictisitoare si fara farmec, oameni fara pic de imaginatie in a realiza un joc de scena cat de cat decent “la furatul miresei”, greata provocata de atata carne flasca si plictiseala unora care nu gasesc nimic mai interesant decat cracii lungi al vreunei domnisoare “emancipate”.

Nunta in sinea ei ar trebui sa fie un prilej de bucurie, un  moment pe care sa il petreci alaturi de cei foarte apropiati. Insa de cate ori nu s-a trezit mireasa in postura de a fi prezentata pentru ca nu ii cunostea pe anumiti meseni?! Si oare de ce? Pentru ca in dorinta ei ca nunta sa fie cat mai mare si mai zgomotoasa reuseste sa adune  pe langa ea si terchea-berchea necunoscuti.

Orice fata viseaza de mica la ziua cea mare, ziua cand va purtea rochia aia alba, asa cum si eu am facut-o de cand am invatat sa numar.Insa in niciun caz acest teatru plictisitor si patetic. Nu stiu cati dintre voi  ati vazut filmul Natural born killers, dar este o faza extrem de romantica la un moment dat, fara a fi siropoasa: momentul in care cei doi se casatoresc pe un pod si totul pare facut intr-un impuls nebunesc al dragostei. Perfect. Nimic prea mult, nimic prea putin, doar cei doi care se iubesc  si natura. Tac, o sa pun un filmulet de pe youtube  cu scena din film.

Famous Vivien Leigh

Eu nu sunt fanul niciunei trupe de muzica desi foarte multe imi plac, in schimb sunt fanul filmelor vechi a marilor actori care dau viata acestor personaje. Acum nu voi vorbi despre film, ci voi vorbi putin despre actrita care i-a dat viata personajului feminin creat de Margarett Mittchel, Scarlett O’Hara.

Intai am citit romanul, ca apoi abia sa vad filmul pe un un post tv si din clipa in care am vazut-o pe Vivien Leigh am stiut ca ea este singura care ar fi putut fi vreodata Scarlett.  De atunci am mai vazut filmul de vreo 3-4 ori, poate parea exagerat, stiu, dar de fiecare data am descoperit ceva nou. Ehh.. de curand am inceput sa youtubaiesc in cautare de cut scenes din pelicula. In loc de asta, am gasit un documentar foarte interesant pe Youtube, are 6 parti si nu dureaza mai mult 50 de minute. Se vorbeste despre viata actritei Vivien Leigh, despre film si la un moment dat sunt si filmari din productie si casting.

Pauza-nerv, pauza-nerv

Dati-mi un pistol si nu o sa ma impusc, dar voi rani cu siguranta pe cineva!

Acum, seara am ajuns acasa, dar linistea m-a parasit brusc. De asta am ajuns sa urasc atat de mult traiul cu oameni pe care nu ii cunosc si pe care nu mai vreau sa ii mai cunosc si-mi doresc cuibusorul meu pe care sper sa il am cat mai curand. Astea fiind spuse, am avut o zi superba de dimineata- de la 12 noaptea incepand- si apoi a fost cald azi, dar cand am ajuns la munca am intrat in Zona Zoster. A inceput sa sune telefonul ca disperatu’, sefu’ sa imparta ordine in stanga si in dreapta tipand  si gesticuland enervant de mult pentru orice chestie. Mi-am facut treaba, nu am vrut sa strang pe nimeni de gat, am fost la prietena mea unde m-am relaxat, apoi am luat-o pe jos de pe Mihai Bravu pana la Dristor toata un zambet.

E prima oara cand as vrea ca mainile sa mi se transforme in arme mortale. Ma dor creierii de fiecare data cand aud vocea aia harsaita.  Stiu si ce m-ar fi calmat la sigur: bratele iubitului meu si/sau sa fumez. Dar cum nu pot sa o fac pe ultima fara prima,  simt nevoia de a vedea niste creier pe parchet. O sa imi incadrez tendintele criminale (muhahah )=))) undeva intre Criminal Minds si CSI.

Pauza-nerv, pauza-nerv