Spam Reiffeisen Bank loveste din nou!

mail crop

am inceput sa primesc mailuri din ce in ce mai stupide venind, aparent, din partea Raiffeisen Bank. oamenii astia ori sunt disperati ori duc o lipsa acuta de inspiratie. caci mailul acesta este unul dintre cele mai stupide primite pana acum. nu are minimum de decenta. sunt chestii care te izbesc din prima din acest mail, iti dai seama de greseli, iti dai seama ca nu e un mail trimis de o banca, caci  sunt anumite tipare dupa care se trimit mailuri. 

si ma intreb… oare oamenii astia care trimit spam-urile astea nu au primit niciodata mail de la o banca? oricum pe mine ma amuza mult, caci 1. nu am cont la banca asta, 2. se pare ca una dintre vecinele mele primeste un astfel de mail, cealalta nu. sunt curioasa daca au vreun criteriu ceva. 

acum sa va spun si ideea mailului. e foarte misto ca astia vor sa ma faca pe mine sa cred ca Raiffeisen imi da un bonus de fidelitate. da ghici ce? n-am cont acolo in papucii lor de prosti! cred unii ca altii sunt atat de prosti incat sa si-o ia asa de gras in bot? ahh am uitat sa mentionez ca exista si un birou de credite de fidelitate! wow! deci ce mai vrei. si da, tre sa dai click acolo in 48 de ore. oamenii sunt grabiti tare.

 

ps: ca sa se mareasca, click pe poza

Tweety bird gone mad (2)

continui seria desenelor animate facute de Warner Bros cu Tweety Bird, celebrul canar care reuseste sa scape mereu din ghearele flamandului Silvester. tiparul este cam acelasi cu cel al desenelor animate Tom and Jerry, insa de aceasta data, personajele sunt insotite de replici haioase. este amuzant sa il auzi pe Tweety cum spune extrem de serios : “I did, I did taw a putty tat!”. nu stiu  ce parere aveti voi, insa mie mi-e mila de bietul Silvester caci pasarica asta asa nevinovata cum vrea ea sa para este realmente sadica. mi-e drag “motănosul” asta negru  mai mult decat pasarica asta galbena si dementa.

dintotdeauna m-am gandit daca Tweety este un el sau o ea, deseori inclinand sa cred ca e o ea, fiind atat de … insa mi s-a confirmat in The Sylvester and Tweety Mysteries ca Tweety este un el, deci un canar pe care il gasesc dupa cum am mai spus inteligent, dar sadic.  de fiecare data cand Silvester aka motanul cel rau, incearca sa il manance, ceea ce mi se pare de altfel natural:P, acesta devine  rautacios, uneori invinovatindu-l pe Silvester in fata lui Granny, cand acesta avea intentii bune. 

Tweety apare prima oara in A tale of two kitties,unde doua pisici infometate incearca sa il prinda fara succes de altfel… 

a tale of two kitties

Ce stii tu despre iarba?

 

firul ierbii

Ce stii tu despre iarba? Ai vazut-o tu crescand sub ochii tai in slow motion? De ce minti ca stii cand te fapt tot capul tau e o minge de ping-pong? Huh? Cate minciuni umanitare. Si macar de ar fi cu folos.

 

Ar trebui sa stai la coada ierbii si sa vezi cum se ridica frumusel din pamant  cu forta si culoare. Da, iarba are culoare. E verde inainte sa se usuce, e singurul verde care imi place. In rest prefer bilele din biblioteca aceea ciudata. Sau veioza galbena. Uneori prefer altceva cum ar fi tigarile sau cafeaua. Adica mirosul cafelei proaspete. Adica imi place cam tot ceea ce imi place mie si tie nu, cumva altceva, ca un soi de unicat metaforic despre care aberez eu acum.

Dar nu are nimic. Ma iubesti asa cum sunt, nu? Aberanta, plecata cu plutele. Da cititorule, nu te mai minti, nu vezi cum creste iarba. Prea te grabesti sa traiesti, ar trebui sa o iei mai usor. Sa … sa… sa nu stiu, sa te uiti  in jurul tau inainte sa faci acel pas decisiv, care btw, nu stiu care e.

Imi place la nebunie sa fac chestia asta. Stiu ca nu ai sa intelegi nimic, ca ai sa te gandesti ca subit am innebunit cum mai fac deseori planetele si asteroizii, dar nu e asa. Pentru ca tu nu vezi iarba. 

Pe-un acoperis fumez pe furis

 

www.namtigari.blogspot.com

“Eu stau pe-un acoperis si fumez pe furis…” – travka

 

Remarc in dimineata asta de sfarsit  de februarie ca  imi fug tastele. Nu stiu daca ti s-a intamplat vreodata sa vezi cum incep sa se invarta sub degetele tale si sa faca partituri noi. Faza e ca descopar perspective noi. E ca si cum ai fi soare si in acelasi timp si obiect scaldat in soare. E, profund nu? Nu pro fund, ci profund, adanc. Nu adanc asa, altfel, abisal asa. M-am trezit asa ametita de parca toata lumina ar fi fost  absorbita  printr-o gaura in mine si fac salturi in timp din cauza asta. Nu stiu daca ai patit vreodata sa traiesti mult. Adica sa te trezesti la 9, sa adormi fara sa stii ca adormi si sa faci in vis ceea ce ai fi facut treaz. Si cand deschizi ochii sa vezi ceasul cum a zburat la 10 si tu sa fi facut deja toata treaba in cap. Moama ce tare, nu tre sa mai faci niciun efort, deja ai rezolvat tot ceea ce conta in mintea ta, si material, nu mai conteaza.

Moama ar fi prea mijto sa facem toata treaba in halu asta, iti dai seama ce ar fi de noi. Ca in arca lu noe. Eu cred ca asa a fost si acolo. Cu siguranta. Acolo nu aveai loc de animale, trebuia numa sa visezi. Sa stai asa si sa te uiti la tavan. Si neaparat sa fie panze de paianjen. Is foarte misto in semi obscur sa vezi cum se misca de fiecare data cand respiri si aerul tau ajunge in universul ei micut. Cate universuri trebuie sa fie intr-o panza de paianjen. Te-ai gandit vreodata la asta? Wow.

Despre iubire si alti factori anorganici

Despre iubire s-a vorbit mult, sau s-a incercat. Sunt constienta de faptul ca nu voi aduce prea multe in definitia iubirii, nici nu as incerca sa fac asta, insa ca orice fiinta umana am dreptul asigurat prin nastere de a incerca.

Cred ca fiecare  om in viata lui s-a intrebat daca a fost sau este indragostit cu adevarat, daca a simtit puritatea acestui sentiment dincolo de legile placerii si ale atractiei. Si unde este acea iubire eterna?

Curios este faptul ca in momentul in care scriam la acest articol a venit prietena mea cu filmul Seven Pounds, film recomandat de A. Cred ca ar trebui sa ii multumesc pentru ca astfel am putut sa vad in seara asta un film grozav, dar sfasietor. Incep sa devin patetica. Stiu. Filmul este grozav. Incepe cu o convorbire telefonica. Ben [Will Smith] suna la urgente si cere o ambulanta pentru…. propria sinucidere. Ce sa intelegi de aici, dar trebuie sa ai rabdare. Povestea isi dezvaluie treptat misterele. La jumatatea filmului stiam cum se va sfarsi, era aproape imposibil sa nu iti dai seama, avand in vedere ca, dupa parerea mea, Will Smith a intrat in pielea personajului foarte bine! Nici Rosario Dawson care interpreteaza rolul lui Emily, o bolnava de inima in ultimul stadiu,  nu este mai prejos in ciuda faptului ca nu am mai auzit de ea nicaieri. 

„Dumnezeu a creat lumea in 7 zile… eu in 7 secunde am naruit-o pe a mea”[Ben Thomas]. Drama lui Ben  ar fi greu de suportat, iar deciziile pe care acesta le ia, nu cred ca ar putea cineva sa le ia vreodata. Cine  stie?! Niciodata sa nu spui niciodata. Nu vreau sa spun cum se termina sau vreun indiciu ceva, caci trebuie sa astepti finalul ca sa traiesti filmul cu adevarat. Marturisesc ca in primele 10 minute ma asteptam la altceva, insa din momentul in care mi-am dat voie sa am rabdare cu filmul, mi-am dat seama ca in aceste 2 ore oricine isi poate aminti cat de minunat este sa fii om, sa dai si sa primesti. Tu de cand nu ai mai dat inima ta cuiva? Si ai primit tot ceea ce ti-a fost dat? Caci iubirea nu vine cu masura.

Nu cred in coincidente. Nu am crezut niciodata si nu o sa incep sa cred de acum inainte. Am trecut prin prea multe ca sa ma mai amagesc ca lucrurile se intampla doar de dragul… intamplarii.  Nici faptul ca filmul acesta a aparut tocmai in seara asta cand sunt up side down si tocmai ce lucram la articol. Insa era gol, nu avea esenta. Se simte in primele doua paragrafe. Acum dupa film e mai greu, in culise, aici, in inima mea, este mai greu.

De cate ori nu ne-am ruinat viata fara sa ne dam seama, de cate ori nu am distrus parti din noi si din ceilalti? De cate ori nu am rupt farame care sa ne hraneasca doar orgoliul? Mandrie si prejudecata!

De data asta chiar nu or sa ma mai interesze criticile, si stii de ce? Pentru ca de fiecare data cand ma apuc de scris  rup bucati din mine si pe  pun pe hartie, iar tu nu ai de unde sti asta, nu intelegi chinul si daca il intelegi, te asigur ca nu il intelegi pe al meu, caci tu nu traiesti in mine! 

Ps: ma opresc aici chiar daca pare ca nu are noima si scop, insa nu  vreau sa las ratiunea sa inceapa sa dicteze aici.

Ps2: n-am mai plans de  mult la un  film. De aceea de obicei refuz sa ma uit la astfel de filme singura, caci pe la jumatatea filmului prietena mea a plecat…

Tu pentru cine te trezesti dimineata?

tu pentru cine te trezesti dimineata?

obsedanta intrebare nu-i asa? cand esti intr-o vacanta bine-meritata, iti vin tot felul de idei, si pe altele le gandesti cand la rece, cand la cald, depinde de toanele inimii. asa le place oamenilor sa se razvrateasca.

acum ar trebui cumva sa raspund si eu la  intrebare, nu-i asa? pentru cine ma trezesc eu dimineata? de fapt pentru ce?

stiu.. pentru mirosul proaspat de cafea, pentru cartea de langa perna pe care abia astept sa o redeschid  si sa o citesc si ma trezesc dimineata pentru ca…. imi place al naibii de mult sa traiesc.  probabil ar trebui sa fie dimineata si nu trecut de pranz ca sa nu ratez cumva vreo placere.

ador sa ma trezesc cu cineva cald langa mine, care sa ma tina in brate.. dragut, nu-i asa? vezi, deja incep sa imi amintesc.  si tigarile dimineata au un gust nebanuit de bun. si mai e si partea aia in care mergi numai in chiloti la baie.. si ar mai fi chestii… dar tacerile is uneori mai nimerite…

tu pentru cine te trezesti dimineata?

Spam si Raiffeisen Bank iti vin la domiciliu!!

 

Mail.

Asta e unul dintre mailurile care-mi intra in spam de vreo luna incoace din “partea”  Raiffesen Bank. prima oara am reusit sa ma uit ca bou la monitor pentru ca stiam ca singurul card pe care il am e de la BCR, deci nicio treaba cu banca asta. si-mi mirosea mie urata treaba. in gandul meu ziceam: cred ca ce teapa o sa-si traga ala care o sa dea click pe linkul ala. 

oricum e foarte stresant sa il ai si-n mail, ca ajunge sa mi se amestece cu tona de mailuri si la sortat e treba mai grea. 

oricum alea de pana acum nu-mi aparea si atentionarea aia cu rosu. oricum nu ma pricep, da cred ca e o teapa, caci eu, care n-am niciun cont la astia, primesc mail… na nu stiu, sa-si dea care vrea cu parerea. eu una zic ce am primit, caci de priceput, ma pricep mai mult de-o gramada.

Ca la 20 de ani…

 

I'm a butterfly, sugar, baby

….fara griji si fara bani.  si cam asa si este… insa mai putin partea cu grijile. Am crescut mare A, am crescut mare prieteni. nu prea stiu ce sa mai zic… da toata ziua o sa fiu pe aici prin preajma si o sa notez  ceea ce se intampla important azi, 10 februarie….

 

5:45pm.:  am fost in Jack, am baut o bere. simteam nevoia de un aer nou si am avut nevoie de unul plind de fum, dar de departe pe placul meu. mi-a adus aminte de Subway-ul meu drag unde beam knd fugeam nebuni de acasa cu prietenii si cantam Lonely day- System of a down cu toti plamanii. acolo am legat prietenii noi si am rupt altele vechi

in fine… m-am intors in camin. am luat niste bere. eu nu beu alcool, dar ziua mea e exceptia care merita sfintita. is curioasa cum o sa se termine treaba asta.

8:00 pm. : imi pare insa rau ca singura persoana care conta, nu a venit azi. si imi e  dor de tine. insa inteleg ca nu te simti bine. cum nici eu nu ma simt, si amandoi stim de ce. continui sa iubesc… 

8.35: pm.: ma intreaba lumea cum ma distrez. nu ma distrez. doar ma simt bine adanc in inima mea, caci unde e jale si foc e loc si de bucurie. totdeauna am trait complementar. in fiecare an visez la o petrecere de ziua mea, dar de fapt, am renuntat de mult sa mi-o mai sarbatoresc, de cand, la liceu fiind, mi-am tuns podoaba capitara de suparare. de atunci nu mi-am mai serbat cu adevarat ziua. nu stiu daca o sa o mai fac vreodata. nu prea ii vad  vad rostul.  de fapt acum sunt putin trista, imi cade o lacrima, doua, dar nu vad de ce ar fi numai zambete sau lacrimi de fericire de ziua ta, cand nu e nimic special, cand a-ti  ”serba” ziua de nastere nu schimba cu nimic anumite lucruri. e o zi perfect normala in care eu ca om ma simt putin bizar. e o fascinatie aproape dureroasa. 

aseara am scris un inceput de poem, inca nefinisat…

intre zidurile pielii

nicio lumina nu te poate orbi

nici macar zgomotul cald

al pistolului

lipit ostentativ de tampla

 

nu-mi mai amintesc nicio dimineata

si candva din gura

o sa-mi iasa fluturi

 

il voi continua, nu stiu cum…. 

9:59: am primit o zambila, cu radacina cu tot. voi cumpara un ghiveci si o voi creste aici in camin….

Mici schimbari.

Da, maine fac 20 de ani. nu mai e un secret pentru nimeni chestia asta! asa ca azi m-am apucat frumusel de treaba. nu, nu, nu iti imagina ca m-am apucat de curatenie in sensul propriu al cuvantului.

dupa ce am constatat ca frigiderul meu se topeste si incepe sa o ia la vale, (probabil din cauza inclazirii globale!!) am decis  ca e timpul sa fac ceva. si tot descifrand eu asa tainele messului imi pica asa deodata o fisa ca la telefoanele vechi, si zbang si ideea! dar de la gandit si pana la facut e nevoie de determinare, pe care am gasit-o cumva, pe undeva, si am zis ca  e timpul sa iau atitudine. 

asa ca, cu inima plina de zarva, am inceput sa  caut prin putinele carti de pe etajera singura carte pe care o urasc: codul rutier. zi si tu daca nu e scary  si imaginile alea care par desprinse de pe blugii emokizilor. dar voiam sa o gasesc, sa ma uit scurt pe coperta si apoi sa incep a o invata. bineinteles ca acum sta langa mine, asteptand sa imi termin eu povestea de scris, ca sa incep sa o adulmec. 

apoi mi-a mai venit o idee trasnita! sa-mi arunc colectia impresionanta de pachete de tigari. (deci da, fumez) si am inceput sa  le cobor incetul cu incetul de sus, scuturandu-le intai, amintidu-mi ca  mai aveam obiceiul de a pastra bani in ele, si cum nu am gasit nimic interesant in ele, direct in sacul menajer! dar am descoperit lucruri interesante pe acolo. de exemplu, sub teancul de pachete de tigari, am dat peste poza inramata a mamei, dar cel mai tare a fost cand am descoperit uimita o poza mare, A4 cu fostul meu prieten. m-a pufnit rasul. credeam ca o aruncasem de mult, dar nu, cand colo, ea sustinea marele turn Babel al pachetelor de tigari.  a, da, si am mai gasit si tigara aceea pe care am gasit-o acum vreo 3 luni in urma pe jos, cand ne intorceam indragostiti din plimbarile nocturne din Cismigiu. tin minte ca radeai atunci, dar eu eram serioasa rau cand am spus ca o voi pastra. si iata ca o mai am inca;)). daca imi amintesc bine, mai am si ambalajul de la M&Ms pe care le-am mancat pe scarile acelea atunci, inghetand amandoi de frig. ptiuh! ce vremuri!

mda, devin nostalgica. schimb prefixul. asta este. intru in categoria celor  care au 2 in fata! nu-mi plac categoriile, dar eu o sa am maine, 20 de ani! si   sunt mandra de asta.

Claudia Golea – droguri, sex si exotism

 

coperta, editia a 2-a

Romanul Claudiei Golea m-a prins asa ca o sa scriu sub influienta cuvintelor ei si sper sa nu isi pierda consistenta pana  la final. E un roman halucinant, nu am reusit sa ii gasesc un inceput sau un sfarsit si singura constanta din „Planeta Tokyo” este insasi Claudia.

Marturisesc ca la inceputul lecturii, in primele capitole, ma asteptam la o carte care sa nu aibe prea mult de oferit, o plictiseala “japoneza” pe care nu prea o puteai invidia. Dar Claudia reuseste sa intre intr-o stare febrila in care sa te atraga aproape instantaneu si insesizabil. Am intrat in mintea ei si am simtit pe pielea mea anxietatea din timpul sederii fortate in spitalul de nebuni Matzuzawa si chiar ma rugam de ea sa isi revina in simtiri si sa nu mai ia pastilele acelea oribile care ii faceau mai mult rau. Era de parca nu s-ar fi uitat la niciun film din acela ciudat, cu oameni care vor sa te faca sa crezi ca esti nebun, si degeaba ma rugam, dar Claudia se facea ca ploua, ma tragea cu sine in lumea ei nebuna odata iesita in shaba ( adica iesita in „lume” dupa o perioada de recluziune)experimentand speed si coca intr-un love-hotel cu alti trei prieteni si intalnirile ei amoroase cu Hiroshi . 

O carte greu de definit. Incerc inca sa ma desprind de „Planeta Tokyo”, dar la fel ca efectul unui drog, trece in timp. Recunosc, nu este o carte grozava, dar e un roman care te prinde in itzele lui, care te dezbraca din simplul motiv ca are chef sa te imbrace asa cum pofteste.  Insa ceea ce este cu adevarat frustrant, este ca nu stii daca aceste lucruri chiar s-au intamplat, dar putem presupune ca imaginatia autoarei a scos acest roman perfect agreabil si pe gustul meu, caci mai rar un roman despre droguri, sex si exotism care sa fie scris atat de bine. Romanul nu socheaza decat prin naturaletea scrierii si a limbajului, totul pare perfect normal. Formidabila este insa imaginea noi Japonii, ascunzisurile ei, spulberarea oricaror clisee cu samurai si traditii.

 

Acesta este primul roman din ciclul dedicat Orientului, continuat cu  si Vara in Siam.