Dispare Fotolitera sau Simian Mihnea isi ia vacanta?

“Fotolitera is on vacation and wishes al the best among the ones you love. thanks to all that that made it possible! hopefuly will one day return”. Acesta este mesajul pe care detinatorul si administratul siteului Fotolitera.com il are pentru toti cei care s-au straduit sa arate tot ce e mai bun din ei pe acest site. 

Acesta pare mai mult un mesaj de adio, mai mult decat orice altceva. sugereaza oare Simian Mihnea ca siteul va fi inchis si ca toti cei care au postat acolo acum sunt lasati balta? Sau poate proprietarul nu ca ar renunta la site, dar nu ii mai poate face fata? care sa fie raspunsul corect sau intrebarea potrivita? dar este un fapt si trebuie luat ca atare. Fotolitera este un site inchis. va mai reveni oare asa cum si domnul Simian spera sau totul va fi dat uitarii?

Acum au ramas utilizatori dezamagiti si suparati, altii nervosi; unii mai mult sau mai putin decat altii. Oamenii sunt confuzi pentru caau muncit acolo pentru ca site-ul sa atinga acest nivel de acum, ceea ce face ca acest site sa fie important  pentru ei. Dintr-un mesaj atat de confuz si de neasteptat niemni nu mai stie ce sacreada, dar ceea ce este cert, e ca site-ul este inchis. 

oare cati utilizatori vor pleca in cazul in care acest site isi va mai reveni? cati oameni va mai avea langa el in cazul acesta?  o intrebare la care nimeni nu poate raspunde, nici macar el, dar daca va exista o revenire, timpul o va spune. 

Si cum internetul serveste totul la cald, am reusit sa vorbesc cu el si mi-a marturisit urmatoare: “Mihnea Simian(19.12.2008 23:26:24): chestii tehnice.. nu ma pot ocupa de el. voi fi plecat in vacanta”. Well, cred ca multi dintre utilizatori isi vor lua si eu o vacanta pe termen nedeterminat. 

 

acest articol  este servit la cald. enjoy

Concert stefan banica jr.

 

well.. va ganditi probabil de ce am luat linkul de la video-ul facut de Daniel si l-am pus la mine pe blog. am si un raspuns: pentru ca imi place. dupa cum bine stiti, nu v-am obisnuit cu diverse clipuri de pe youtube, pentru ca acesta nu e un blog pentru a copia prost youtube-ul, dar mi-a placut foarte mult. eu nu sunt si nu am fost niciodata o fana a lui banica (multumesc fiintei superioare care mi-a dat inteligenta!! ). 

ma oripileaza multimea de femei care tipa la concertele lui, care pare mai mult un show de aerobic, decat ceva muzical, un soi de tropaiala dementa pe o scena deasupra prostimii. dar asta este, pe unii nu ii duce mai mult! 

 

bravo dany pentru stilul tau unic  de a vorbi despre acest minunat  concert! 

 

 in constructie… 

Despre mine sau Cautarea de sine.

Cand m-am intors  de la facultate, pe drumul de la Victoriei si pana in camin am avut timp sa ma gandesc  la toate probleme mele, la criza in care ma aflu. In afara de faptul ca viata mea personala a ajuns in dezastru care nu stiu cum o sa se termine, ca viata mea sociala e la pamant, nici cu viata profesionala nu sunt mai bine.

Am trecut in revista tot anul acesta, plin de deziluzii si regrete, plin de amaraciunea chestiilor pe care le-am dorit si nu s-au implinit, singuratatea ca factor predominant al tristetii acestui an. Dar nu aici voiam sa ajung. Ideea e ca nu am reusit sa fac prea mult din tot ce mi-am propus.

In timp ce nasu se inrosea de la frig ca un morcov, in mine sufletul ardea, mintea incerca sa ajunga acolo unde nu a mai patruns si s-a ridicat o intrebare, pe care o auzeam in mine, soptita de buzele mele, dar parca ar fi fost cineva pe care cunosteam vag, cineva care ma tinea de umar rostind odata cu mine: Ce iti doresti cu adevarat Ioana?

Oare chiar am ramas fara speranta? Nu cred. Ce se intampla cu tine? Unde iti e forta? Mereu aman lucrurile de teama ca nu voi reusi, dar asta seara am realizat ca totul sta in puterea mea. Ca totul tine de mine si de nimeni altcineva, ca eu sunt motorul propriei vieti si ca ar fi cazul sa il pornesc daca  nu mai vreau sa  raman la acelasi semafor. Cred ca asta e momentul din viata in care incepi sa iti pui intrebari, sa te gandesti ce vrei de la viata ta si trebuie sa descopar ce imi  doresc. Trebuie sa ma descopar pe mine. Cred ca asta e toata ideea, nu? Sa descopar in mine ceea ce cu adevarat conteaza, ceea ce imi trebuie.

Am sustinut sus si tare ca nu m-a coplesit capitala, schimbarile si toate chestiile ce vin odata cu asta. Dar am gresit. O schimbare tot o schimbare e, oricat de mult ai incerca sa te  minti sau sa minimalizezi situatia, si mie mi-a fost o frica de moarte de toate astea, asa ca m-am  prefacut ca totul este oke si ca nimic important nu se intampla, decat o banala schimbare de decor. Dar nu este doar asta, pentru ca eu am venit in capitala cu niste visuri, sperante si dorinte, si in teama mea, nu le-am indeplinit. Asa ca am continuat sa cred in zane si feti-frumosi fara sa vad mai in fata, fara sa vad ca de fapt toata treaba e cam altfel, nu am vrut sa recunosc nimic din toate astea.

Dar azi, cand am simtit mana aceea aproape protectoare pe umarul meu (care eram de fapt eu, de undeva din interior incurajandu-ma ca un prieten vechi) am putut sa vad ceea ce trebuia, am dat jos valul pe care mi l-am pus singura si mi-am spus: Vacanta e gata, e timpul sa trecem la treaba, sa facem ceea ce stim mai bine! si toate aceste ganduri si dorinte  renascute din propria cenusa mi-au dat forta, m-au incurajat sa caut in mine si sa ii las pe ceilalti sa traiasca, mi-au deschis ochii. Doar gasindu-mi pacea interioara pot fi fericita si multumita, nu mai e nevoie sa o caut in ceilalti, sa ma sprijin de ei si atunci cand pleaca toata lumea mea sa fie un dezastru, o cadere continua.

 

Ps: probabil ca va intrebati de ce nu am tinut toate astea pt mine, de ce le-am facut publice. Well, am si un raspuns: pentru ca nu vreau ca maine sa ma razgandesc, nu vreau ca maine sa nu  ma mai pot privi in oglinda, ci sa tin capul sus si sa dau piept cu problemele, cu viata mea si mai ales… CU MINE!  Voi ce credeti?

Okidoki- motorul de cautare romanesc

Joi, 04 decembrie, MediaPro a lansat ” Okidoki “, un motor de cautare exclusiv romanesc. Directorul executiv MediaPro Interactiv, Orlando Nicoara, spera ca Okidoki.ro sa poata rivaliza cu Google in Romania. 

“Da, stiu, veti spune ca suntem nebuni, veti spune ca nu avem ce face, veti spune ca search-ul nostru nu va bate niciodata Google si puteti continua pe aceeasi linie si chiar va rog sa o faceti pentru ca e foarte probabil sa aveti dreptate. Noi vom incerca si credem ca putem reusi (atat eu cat si baietii care au lucrat pe acest proiect), la urma urmei cineva trebuie sa si incerce apa inainte de a face baie pentru a vedea cat e de rece, nu?”, scrie Nicoara pe blogul personal.

sursa: www.wall-street.ro 

 

Eu personal nu sunt incantata de el. Acum nu arata nici mai mult nici mai putin ca skinul BsPlayer.v1 . Iar ca meniuri, slabut rau de tot, de ex.: cautarea avansata are 4 casute simple unde poti cauta domeniu, o fraza, cuvinte dintr-o fraza, iar meniul Preferinte si mai sarac. 

Si partea care trage o linie imensa intre Google si Okidoki, e faptul ca: daca ai tastat gresit ceea ce cauti nu iti gaseste si nici nu iti spune ca ai gresit si sa iti ofere cateva variante asa cum face de altfel si Youtube. 

 

Poate cei de la MediaPro Interactiv or sa il faca mai bun pe viitor. Nu cumva sa credeti ca mi se pare o initiativa stupida sau ceva de gen, doar am semnalat cateva deosebiri de bun simt. Desigur, ca ai nostri sunt la inceput, dar au tot timpul din lume sa faca ceva bun cu motorul asta de cautare. Hai sa ne putem sperantele in ei ca si Romania poate!

Morning dreams

am avut o noapte bogata in evenimente. eram haituita de niste personaje bizare  care voiau sa ma omoare cu toporul, de serpi care intra pe sub usa si tot soiul de dihanii. intre mine si tine fie vorba, cred ca sunt multi care ar vrea doar asa ca visele sa devina realitate , dar mai si  stim despre ce vorbim. si dupa cum ziceam, am avut o noaptea palpitanta, plina de emotii si m-am trezit toata transpirata si buimaca.

partea mai bizara in toata povestea asta e ca de dimineata am impresia ca personajele acelea funebre  si oribile din vis inca ma urmaresc si ca din clipa in clipa o sa am un topor care sa imi atarne elegant in crestetul capului. infiorator nu? ma ia cu lesin numai cand ma gandesc. as vrea si eu un fat frumos in vise care sa ma salveze, dar altfel as pierde toata distractia de dimineata, cand cu frica de lama taioasa, ma sperii de colega mea de camera, de propria umbra.  si nu am fumat nimic decat tutun, dar va spun sincer, incercati asta si nu va mai trebuie altceva.

am avut o zi ciudata, plina de peripetii, de oameni cu toporul dupa mine, etc. chestii de gen care in mod normal nu ti se intampla. dar spuneam eu bine ca e ceva malefic la 621. gata, imi strang jucariile si plec.

 

ps> daca mai prind ca imi pune careva serpi sub usa, il las fara cele trebuincioase.

Another lonely day and it’s mine…

iar o sa scriu ceva ciudat, ceva ce poate nu are rost aici, ceva poate prea trist pentru  oameni, ceva poate mult prea trist pentru un om atat de trist ca mine. nu o sa o uit niciodata pe mult iubita mea prietena Flavia care intr-o noapte in club mi-a spus: “ella, esti un om mult prea trist.” intr-un fel m-am invatat cu treaba asta. nu stiu daca simt chiar eu asta, daca simt asta toti oamenii, daca nu, daca sunt eu nebuna sau poate mai normala decat tine draga cititorule. 

 

sunt zile intregi de cand nu am mai vazut pe nimeni in afara de colegele de camera, vecinele mele scumpe si pe cei de pe palier cu care mai schimb doua vorbe.  si ai sa ma intrebi de ce nu ies, de ce nu respir ca tine aerul de iarna, de ce nu mai simt pielea cum se inroseste  de frig sau daca se bucura de aerul cald de afara.  

 

nu stiu cat de simplu e raspunsul meu. sa fie oare din cauze depresiei care ma imbratiseaza constant de vreo 3 luni de zile? sau pentru ca prietenii nu mai au chef de mine, ca simt o singuratate care ma strange de gat pana imi dau lacrimile?  nu sunt decat o moldoveanca  care se adapteaza aici, si am inteles cum sta treaba cu capitala, e greu dar nu imposibil. dar  nu pot face fata singuratatii nici aici nici acasa. firesc ar fi sa nu ma simt asa, pentru ca am prieteni, cunostinte, colegi de  facultate, iubit, iubite (asa cum imi place sa o strig pe miki si pe vecinele de la 622), am o familie acasa la mine care ma sustine cu telefoane, dar intr-un mod poate nefiresc, ma simt extrem de singura. imi e dor de zilele in care eram inconjurata de oamenii dragi. la naiba daca  mai inteleg nenorocitele astea de tristeti. stii poate senzatia aia in care iti vine sa dai pe gat o sticla de wiskey si sa fii fericit, am fost tentata de multe ori (desi eu nu beau alcool aproape niciodata), dar nu vreau o fericire de substitut, ca ziua care o sa cada peste mine sa ma si prabuseasca, fara sa ma pot ridica din mâlul propriilor sentimente. 

 

fiecare a avut momente in viata in care a vrut sa nu mai simta nimic, asa sunt eu acum, sa nu mai simt nimic, sa sufar de o boala care sa imi opreasca sentimentele. dar stiu ca nici asa nu este bine, ca as suferi fara sa stiu, o lipsa, care ar durea cumva mai tare ca un sentiment deja existent. 

 

dar nu ma intelege gresit, sunt fericita, am momentele mele de fericire cand sunt langa el, dar simt o tristele care ma apuca de picior cand mi-e fix lumea mai draga, atunci cand raman singura in camera asta de camin. ma apuca dezolarea si mi-e frica de mine. iubesti, dar esti trista, ce se intampla cu tine femeie? 

Here we are
You and I
In the sun
In the sun we’re gone

 

feel free to suffer. habar n-am ce mi se intampla de atata vreme incoace.

www.citybox.ro

Un nume care rasuna din ce in ce mai mult urechile constantenilor. Ce face ? Cine este ? Cum face ? Nu stim exact. Tot ce stim este ca vine … si se lanseaza in forta !!! IMPLICA-TE !!! www.citybox.ro .

nici macar eu nu stiu despre ce este vorba, dar astept cu nerabdare sa vad ce a mai scos nea’ Mitica din sertar.

sf neculai si penitenta

nu stiu ce mi-a venit sau ce ma indeamna sa scriu acest post cand e 12 noaptea. deja a trecut ziua asta. poate ca imi e dor de acasa cand ma trezeam dimineata cu nasul in dulciuri si asta la propriu. gaseam multa ciocolata pusa frumos pe perna si ma trezeam frumos. dar acum nu mai sunt acasa, sunt singura, intr-o camera de camin. poate ca trebuie sa ma obisnuiesc cu maturizarea si ca lucrurile nu sunt asa cum te astepti. asa e cand crestem, ajungem sa mai fim si singuri, si tristi, si veseli, depinde ce circumstante.

oricum nu a fost atat de rau, am avut timp sa lucrez in liniste la roman. vedeti voi, uneori si din lucrurile care nu par a fi oke, putem extrage o parte pozitiva. a fost o zi cretiva, plina de inspiratia. singuratatea si tristetea, acompaniata de tacere, aduc inspiratie. si linistea care ma inconjurat azi a fost placuta, aproape ca o muzica in mine. bat campii, stiu, nu ma acuzati, e tarziu, sunt femeie intr-o seara ciudata. uneori oamenii dragi sunt ocupati si trebuie sa ii intelegem.

si totusi, azi am primit o veste buna. o prietena draga mie, s-a logodit. adica a spus da unei cerei in casatorie. nu e asta incantator, un motiv sa zambesti si sa accepti fericirea ei ca pe a ta, personala si intima si sa te cufunzi in ea cu toate celulele. nu ma acuzati ca sunt hoata, o hoata de sentimente, evident, doar ca bucuria ei a fost si este si a mea, si prin ea traiesc o fericire, chiar daca straina, dar adevarata. ma bucur pentru ea si mi-e draga rau.

well, mai multe nici nu as sti ce s spun, si as bate in continuare campii… deci ma retrag in pestera din care am scos cuvintele, si ne mai… simtim. noapte buna si buna dimineata!

Noaptea cea mai frumoasa

In curand pe blog despre volumul “Noaptea cea mai frumoasa”…

Noaptea cea mai frumoasa

noaptea cea mai frumoasa

nu e intr-o ceasca de cafea

nu e intr-un gand ascuns

in cotloanele intunecate ale memoriei

nu e in cerul inchis de dinti

noaptea cea mai frumoasa e in trupul femeii

si nicaieri altundeva

(C) Ioana Florea (adica EU, deadcountess)