Totul e trist.
Te privesc cu un ochi vanat care-mi atarna pe obraz, un ochi care da sa moara. Nciodata nu ai crezut cand iti spuneam ca femeia nu e potcovita la ambele picioare si durerea ii va ajunge pana la os. Acum gata, nu te mai poate cara in spate, piciorul drept i-a ajuns la limita. Nu mai poate decat zbura in sens invers. Acum gata cu mersul ei de felina trancanind pe coridoarele lungi ale mintii tale. Aproape ca te-a si parasit deja.
Acum da si ea sa moara.
Si ce ai sa faci pentru ea? Ii vei coase la loc toata pielea si toate fericirile date la schimb pentru apropierea ta? Vei scoate toti spinii din corpul ei?
Tu nu ai mai iubit-o. Si nu o vei mai iubi pe acea femeie deja sluta, abia scoasa din mainile tale. Nu. si nimeni nu o va mai putea iubi vreodata, niciun inger nu ii va putea schimba vreodata pozitia de moarta, niciun viu nu ii va mai putea incalzi suflarea de gheata.
Femeia care tragea sa moara, deja a murit!
deadcountess
Minunat !
Imi place modul cum vezi moartea sau cum ii zicea Lucian Blaga ” Marea Trecere ”
Imi place cum scrii , imi place vocea ta , imi place … tot ce esti !
imi place si nu pot mintii , de azi sunt un fan al tau , si cu permisiunea ta – te voi urmarii , comenta tot ce scrii .
Multumesc , ca existi !!
Am si eu un blog , is incepator : http://hristian.george.blogspot.com
asta imi aduce aminte de “fata si reversul” lui Camus… dar te face sa vezi totul din cealalta parte…
interesant si bun camus. daca reusesti sa vezi totul din alta parte, sa simti lucrurile nu k peun dat, e oke
nu pot sa iau nimic ca pe un dat. am un filtru propriu
atunci, este foarte bine. este vital sa avem o sfera proprie