Cersetorul si lumea lui.

Dupa atata impostura si frauda, cat de recomfortant este sa privesti un cersetor! El este singurul care nu minte, nici pe ceilalti, dar cel mai important, nu se minte pe sine- nu are de ce. El isi intruchipeaza doctrina, si asta in cazul in care are una, munca nu ii place si recunoaste asta. El nu e fals. El isi trateaza semenii cu demnitate si nu intotdeauna asteapta acelasi lucru. El nu are nimic de pierdut, si nimic de castigat. Acoperisul lui e cerul instelat si e fericit.

Traieste din mila celorlalti, dar asta nu il face mai putin nedemn, ba din contra, el este cel care poate fi pe drept numit fiinta umana. El isi creeaza propriul univers in care traieste si este multumit cu el. Este propriul lui stapan.

El isi accepta conditia, ca pe o resemnare menita sa loveasca puternic in cei  care nu-s  pe aceeasi treapta cu el. Ii sfideaza. Aroganta sa este evidenta de indata ce isi intinde mana catre tine. Asteapta sa ii dai pentru a-ti arata ca doar el este liber, ca vointa lui este mai presus de a ta pentru ca nu are nimic. Lipsurile materiale sunt insasi conditia fericirii si libertatii lui. Caci el este singurul liber.

Cersetorul isi creeaza propriile legi, propriul cer dupa care se ghideaza. Noaptea si cerul instelat ii sunt sfetnici. Daca am fi toti ca el, atunci lumea ar fi alta! Spiritul lor este asemeni celui al marilor intelepti,  ai impresia ca este acolo de cand lumea, ca nici o temelie nu a fost mutata fara ca el sa stie. De fapt asa si este, el a fost infiintat odata cu lumea si o sa continue sa existe pana la disparitia ei.

Daca sunt oameni pe care sa ii iubesc acestia sunt cersetorii. Ohh, as vrea sa fiu in locul lor, sa imi asum intreaga vina pentru existenta mea  si sa ma multiplic la nesfarsit sub cerul meu plin de patimi…!