Cersetorul si lumea lui.

Dupa atata impostura si frauda, cat de recomfortant este sa privesti un cersetor! El este singurul care nu minte, nici pe ceilalti, dar cel mai important, nu se minte pe sine- nu are de ce. El isi intruchipeaza doctrina, si asta in cazul in care are una, munca nu ii place si recunoaste asta. El nu e fals. El isi trateaza semenii cu demnitate si nu intotdeauna asteapta acelasi lucru. El nu are nimic de pierdut, si nimic de castigat. Acoperisul lui e cerul instelat si e fericit.

Traieste din mila celorlalti, dar asta nu il face mai putin nedemn, ba din contra, el este cel care poate fi pe drept numit fiinta umana. El isi creeaza propriul univers in care traieste si este multumit cu el. Este propriul lui stapan.

El isi accepta conditia, ca pe o resemnare menita sa loveasca puternic in cei  care nu-s  pe aceeasi treapta cu el. Ii sfideaza. Aroganta sa este evidenta de indata ce isi intinde mana catre tine. Asteapta sa ii dai pentru a-ti arata ca doar el este liber, ca vointa lui este mai presus de a ta pentru ca nu are nimic. Lipsurile materiale sunt insasi conditia fericirii si libertatii lui. Caci el este singurul liber.

Cersetorul isi creeaza propriile legi, propriul cer dupa care se ghideaza. Noaptea si cerul instelat ii sunt sfetnici. Daca am fi toti ca el, atunci lumea ar fi alta! Spiritul lor este asemeni celui al marilor intelepti,  ai impresia ca este acolo de cand lumea, ca nici o temelie nu a fost mutata fara ca el sa stie. De fapt asa si este, el a fost infiintat odata cu lumea si o sa continue sa existe pana la disparitia ei.

Daca sunt oameni pe care sa ii iubesc acestia sunt cersetorii. Ohh, as vrea sa fiu in locul lor, sa imi asum intreaga vina pentru existenta mea  si sa ma multiplic la nesfarsit sub cerul meu plin de patimi…!

Emo kids.

Faptul ca anumite genuri muzicale, mai exact reprezentantii acestora lanseaza trend-uri ce tin de vestimentatie sau ideatica, nu este o noutate, daca ar fi sa ne gandim doar la Beatles, spre exemplu. Adolescentii si tinerii sunt cei care preiau sau se inspira din acestea, deoarece ei sunt in cautare de modele cat mai creative si mai putin conservatore. In general, cand se vorbeste despre grupuri sau persoane admiratoare ale unui curent, ne lovim de prejudecati. Spre exemplu, despre flower-power se spunea ca sunt pierde-vara, despre punk-isti sau hip-pop ca sunt agresivi, iar mai nou, despre emo ca sunt depresivi…

“”Termenul de emo-kid vine de la copil emotional. “Emo” este, de fapt, starea pe care o are un copil in momentul in care in viata lui sunt prezente probleme peste care nu poate trece. Aceste persoane sunt adolescenti intre 13-19 ani, insa putem intalni si persoane peste 20 de ani care se considera emo. La inceputul perioadei “emo” (1985-1994) termenul era folosit in muzica, fiind un subgen al muzicii rock. Ascultatorii acestui gen erau adolescenti cu probleme mai mult sau mai putin inchipuite, cei care se considerau neintelesi. In timp curentul emo a dezvoltat o intreaga “subcultura” cum o numesc acestia, lucru cu implicatii nu doar in muzica ci si in stilul vestimentar. Un “emo-kid” este o mixtura intre goth, rock si punk. Au imprumutat de la goth tot ce implica negrul din abundenta, ca de exemplu ochii puternic conturati cu negru; de la rock mai putine influente, poate doar cateva idei pentru tricouri – negre, evident, iar de la punk skate shoes, frizurile cu cateva modificari si din nou cateva influente in privinta stilului vestimentar. La inceput in societate acestia erau priviti ca niste inadaptati, ciudati si neintelesi. In ziua de azi insa lucrurile stau altfel. Daca la inceput acest curent era doar ceva cu care se identificau oamenii tristi si cu probleme sentimentale, acum majoritatea adolescentilor adopta stilul emo, considerandu-se astfel niste “rebeli” impotriva societatii si a tot ce se considera “trendy” sau “fashionable” necostientizand faptul ca au ajuns atat de multi incat au devenit ei insisi o moda. Inainte cei razvratiti impotriva societatii adoptau un stil grunge sau punk, cumparau haine de la Second Hand, pierdeau vremea in centru, pe strazi sau in parcuri. Acum adolescentii adopta stilul emo, isi cumpara haine numai din magazine scumpe, haine semnate de diferiti designeri faimosi, umbla prin baruri si cluburi cheltuind cat mai multi bani. In felul acesta isi contrazic stilul pe care l-au adoptau din proprie initiativa. Din moment ce a fi “emo” implica a fi o persoana trista, stilul de viata adoptat este total opusul unei persoane triste care se inchide in camera spre a reflecta asupra problemelor personale. Cele mai importante probleme ale copiilor “emo” din ziua de azi le reprezinta cele legate de aspect si distractie.. O alta problema intens discutata in privinta subiectului “emo” este homosexualitatea, majoritatea solistilor formatiilor de emo recunoscand ca sunt gay. Acest fapt a dus treptat mai intai la acceptarea persoanelor gay de catre emo kids pana la recunoasterea homosexualitatii intre fanii acestor formatii. Inca nu se stie daca unii admit ca ar fi homosexuali doar de dragul formatiilor preferate sau chiar pentru ca sunt. Si cea mai intens discutata problema in privinta copiilor emo ramane cea a muzicii deprimante. In ziua de astazi formatiile nu se adreseaza direct ca un indemn spre aceste gesturi ci prezinta in videoclipuri sau melodii povestea unui adolescent chinuit, cu care majoritatea se pot identifica foarte usor in fata acestei perioade aparent plina de probleme, cand satul de ele, refuza sa mai traiasca in aceasta realitate “cruda”, optand spre a fugi de acasa sau culminand prin gestul suprem – sinuciderea. Aceasta din urma problema este cel mai des intalnita in cazul copiilor “emo”, urmata de alta “solutie” de evadare din rutina cand se taie pe maini sub pretextul ca vor sa simta putina adrenalina.”"

 

 

Insa as dori sa subliniez faptul ca nu toti cei care sufera sau au probleme peste care nu pot trece sunt Emo!!!! Copii emo sunt ca si noi ceilalti, numai ca au nevoie de un pic de ajutor, ei sunt asemeni lui Don Quijote  in lupta lui cu morile de vant chiar daca de cele mai multe ori nu stiu exact ce vor sa spuna. Sa incetam sa mai aruncam cu piatra si mai bine sa le intindem o mana, si o sa vedem ca nu sunt chiar asa de rai cum par!

Mesaj de dragoste

De fiecare dată când telefonul sună am impresia că eşti tu. Vreau să fii tu. Tu. Tu cel cu frunze verzi. Mă tem însă că nu vei mai fi , că tragicul vieţii îmi va răpi fărâma din tine pe care o am acum. Momente, mereu momente, etape, dar tu eşti o frunză vie, aşternută pe sânul meu stâng, ascultând o inima ce bate pentru tine. Dimineţile mele vor fi perfecte cu braţele tale petrecute peste umerii mei goi fără grija hainelor aruncate pe covor. Şi soarele îşi va ţine razele în privirile noastre neastâmparate. Tu îmi vei spune „Bună dimineaţa” şi eu doar voi zâmbi aiurea şi voi luneca mai adânc în braţele tale. Tu râzi. Mereu râzi. Eşti neînchipuit de dulce, ultimul îndrăgostit cu ultima sa îndrăgostită. Fatalitate: suntem doi. Aş putea repeta vorbe la nesfârşit, dar nu ar avea noimă fără tu lângă mine. Fără tine mi-aş pierde sensul şi direcţia mea este doar către tine. Sunt nebună, o nebună în braţele unui nebun în cântecul amiezii. E frumos când până şi becul se întreabă de noi, când ne duce lipsa. Dar noi atunci suntem în parc, ascultăm păsărelele cum îşi fâlfâie aripile chinuite de zăpuşeală. E iunie. E cald. Îţi vine să arunci hainele departe, undeva unde să nu ţi le găsească careva şi să ţi le dea înapoi. E prea cald. Dar noi stăm îmbrăcaţi la umbră. Ne gândim la toate lucrurile frumoase şi la toate lucrurile urâte care într-un final sunt frumoase. Sublim. Îmi place când spui sublim. Felul tău de a fi e la fel de ciudat ca şi al meu. Ne învârtim mereu ţigările înainte de primul fum. Unii spun ca aşa se face, noi spunem că aşa facem noi. O să murim împreună, fericiţi de cancer la plămâni. Mereu unu. Vom avea o cruce pe care o vom împărţi, cu numele noastre gravate negru. Sau poate altă culoare. Depinde cum vrei tu. Mie îmi este indiferent. Iubirea nu este colorată. Iubirea e universul, e cea mai mare minune. Şi poate… cea mai mare culoare. Copacii mereu se miră. Te mine, de tine, de noi, şi îşi scapă frunzele. Şi atunci tu eşti frunză. Şi te suflu încet numai ca să mă joc cu tine. Aşa din dragoste toate lucrurile sunt frumoase. Chiar şi cele urâte. Tu nu ştii, dar părul tău îmi place la nebunie. Aş putea vorbi toată ziua despre el. Dar nu vorbesc pentru că o să fiu geloasă, geloasă pe această zi care mă va auzi vorbind aşa de frumos despre tine. O să mă gândesc apoi că se va îndrăgosti de tine. Aşa că o las doar să te vadă şi doar inima mea să ştie, şi să îţi împărtăşească şi tie acest mic secret despre o iubire în doi, şi despre părul tău frumos. Inima mea vorbeşte des cu tine. Şi tu o auzi. Numai când te superi pe mine şi pui botic te faci că nu auzi numai ca să îmi faci în ciudă. Îţi place să mă vezi cum plâng încet, numai ca să mă împaci. Eşti dulce. Şi mie îmi place să mă supăr ca apoi tu să mă împaci. Zilele astea sunt frumoase. Chiar dacă e cald. Şi e şi mai cald pentru că eşti tu cu mine. Dar umbra asta ne ţine răcoare la amândoi şi vântul ne mai suflă firele de păr. De asta sunt mereu ciufulită. Dar ţie îţi place. Mereu îţi place. Pentru că apoi îţi treci degetele prin el cică sa îl aşezi, dar de fapt îţi place să îmi ţii părul în palme. E moale. Şi e moale numai când îl atingi tu. La mine mereu stă ciufulit. Şi nu pentru că ar fi suflat vântul. Pentru că în casă nu suflă vântul, poate e doar curent de la uşile pe care mereu uiţi să le închizi. Dde fapt te faci că uiţi numai ca să vin eu după tine şi să le închid şi atunci te faci şi tu că ţi-ai amintit şi vii şi mă săruţi. Te întreb de ce. Mereu îmi spui că degeaba. Chicotesc şi imi place acest degeaba. E un degeaba frumos. Şi iarba asta e moale ca şi părul meu în mâinile tale. Doar în mâinile tale. În rest e doar negru. Şi tălpile tale sunt fine. Ori de câte ori mergi desculţ pe iarbă te gâdili. La început nu ştiam de ce şi te priveam cu ochi mari şi atunci râsul devenea zâmbet şi mai apoi sărut. Şi apoi am aflat că te gâdili şi când îţi spun „Te iubesc”. Ţie nu-ţi place să te gâdili, pentru că ştii că râzi degeaba. Nu, nu îţi place, dar tu râzi frumos. Dar când te gâdil eu ştiu că îţi place pentru că nu mai râzi, doar te uiţi lung la mine, şi mă iei în braţe. Acum ar trebui să plouă. E frumos când plouă. Şi e şi mai frumos când lăsăm umbrelele acasă. Le-am cumpărat degeaba. Sau.. ca să avem motiv să luăm un taxi. Dar noi nu luăm niciodată taxiul. Nu avem de ce. Şi atunci ne udă. Dar nu ne supărăm. Şi nici nu alergăm. Am auzit odată că dacă alergi prin ploaie te udă mai tare decât dacă mergi. Şi noi nu ne grăbim. Noi ne plimbăm prin ploaie. Dar nu pentru că ne-ar uda mai tare, doar pentru că ne place. Şi atunci tu spui că sunt mai frumoasă udă. Dar eu cred că minţi. Cum pot fi mai frumoasă cu negrul întins pe la ochi şi pe obraji, cu părul ciufulit şi cu hainele lăsate şi lipite de corp? Dar tu nu minţi aşa că trebuie să spun că eşti doar drăguţ. Şi când ajungem acasă faci cafea fierbinte de miroase toată bucătăria foarte foarte frumos…

Despărţire

vei pleca
şi odată cu tine toată lumina
toate ploile
şi toate zâmbetele

cearşafurile încă îmi zgârie pielea
şi trebuie să o spui:
niciodată nu m-ai iubit mai mult!

niciodată nu vei putea opri
întunericul să îţi ţâşnească din gât
şi să alunece pe străzi
astupând
porii dilataţi ai zilei