Intrebari intr-o lume albastra

In zile ca aceasta nu ma pot opri sa nu imi pun niste intrebari ce  nu odata mi-au dat tarcoale, ci de sute de ori. Fascinatia oamenilor pentru lucrurile materiale  mereu mi-a dat de gandit. Tot timpul este ceva care iti lipseste, ceva ce vrei chiar daca ai avea o multime de alte lucruri care te-ar face fericit. Vrei mereu ceva mai mult, vrei mereu ceea ce nu ai si ceea ce ti-ai dorit mai demult,iar acum ai, trece pe locul doi pentru o noua pasiune nebuneasca. Vrem filme, jocuri, masini, case cat mai mari, vrem sa fim cat mai sus printre ceilalti, aspiram tot timpul la un alt nivel din ce in ce mai ridicat, pierzand din vedere lucrurile care conteaza.

Evolutie. Si evolutia este un semn tatuat pe fruntile omenirii, este esenta prabusirii si a caderii, mandria care ne va distruge. Dar este in sange, iar de forta sangelui nimeni nu scapa, nimeni nu i se poate opune, caci diavolul este insasi vanitatea noastra, blestemul nostru pamantesc. Ne este frica de creaturi infernale, dar nu ne este frica de ceea ce este in noi, nu ne este frica de o societatea devenita mult prea frivola. Oare credem ca toate acestea ne vor salva de la moarte,  ca ne vor scoate trupul din tarana si va sta pe un piedestal undeva sus? Oare credem ca aceste lucruri pot substitui acel ceva de care avem nevoie? Dragostea, afectiunea, sentimentele  toate nu au nevoie de lucruri ca sa existe, sa creasca inauntrul fiintei, ba mai mult, le omoara cu ura, invidia, dispretul, dorintele meschine pe care le invoca.

De ce atata chin pentru o bucata de material care nu e decat un substitut pentru fiinta noastra? Doar ca sa nu ne plictisim pana vom inchide ochii pentru totdeauna? Doar ca sa avem un pic de aventura in viata, doar ca sa avem de ce plange si ne bucura? De fapt suntem prea comozi ca sa fim fericiti. Daca ar pica cumva de sus sau ar iesi din pamant ar fi bine, dar parca omul nici atunci nu ar fi multumit, ca mintea lui masochista va vrea sa complice lucrurile. Pentru ca daca omului ii este frica de ceva, aceasta ar fi plictiseala.

Ciudate fiinte suntem noi oamenii  nu-i asa? Evolutia este cu doua taisuri, una mai inspaimantatoare ca alta, dar necesara si normala. Universul intreg evolueaza, noi de ce am sta pe loc? Constant AND-ul face restructurari, planetele isi schimba pozitia, stelele se nasc si mor.. E in natura lucrurilor, si daca e, noi cu ce suntem vinovati ca in codul nostru genetic scrie ceva, cand de fapt fericirea noastra este altceva? Asta complica lucrurile putin.

Stim care e fericirea noastra, dar ne  impiedicam mereu de lucrurile marunte. E greu cand omenirea isi pune piedica singura, nu-i asa?

Eu, Claudiu Tosa si proiectul secret

In ultimele zile programul meu a fost haotic, am reusit sa ma mut de unde stateam in alta parte si sunt relativ incantata de lucrul acesta, desi nu pe deplin inca, apoi iesirile cu prietenii care au crescut exponential cu numarul evenimentelor la care am fost prezenta. Acum stau linistita in pat si privesc totul lucid, si-mi dau seama ca lucrurile incep sa se ordoneze in viata mea, ca voi avea de luat iar decizii peste decizii, dar viitorul arata bine, parca undeva intr-un colt cineva imi zambeste.

Sunt increzatoare pentru ca viata mi-a suras de fiecare data dupa ce m-a trecut prin “pumni si urlet” si o va mai face, pentru ca roata se intoarce. Si ca sa trecem de la abstract la concret, doresc sa va anunt ca in curand voi pune temelia celui ma mai important si mai nebun proiect facut vreodata de mine in Bucuresti, Constanta, Brasov, Sighisoara si alte orase din tara, in colaborare cu vechiul prieten si scriitor Claudiu Tosa. Speram ca o sa ne iasa ceea ce am planuit, din pacate pentru inca vreo doua saptamani totul va sta pe loc, vor fi doar planurile pe hartie, asteptand ca acesta sa se mute cat mai repede in capitala (altfel il voi lua de urechiuse). Va fi multa actiune, mult suspans, dar mai multe nu va pot spune momentan, pastrez secret pana in momentul in care vom incepe primele filmari si ideile vor fi deja bine conturate, si, evident, destul buget. Deja sunteti si mai in ceata, nu-i asa? Nu-i nimic, timpul rezolva totul. Ideea este mult mai veche, ne straduim de mai bine de jumatate de an sa facem ceva in privinta asta, insa daca nu e momentul potrivit si stelele nu se aliniaza, nu iese treaba, dar acum lucrurile sunt aproape palpabile, simtim amandoi cum lucrurile or sa se concretizeze foarte curand. Vrem sa aducem totul la un alt nivel.

Mai multe despre proiect in urmatoarele doua saptamani! Intre timp puteti sa ma urmariti si pe Twitter: @myotherhand .

PS: Claudiu, gata, nu mai poti scapa:P

#Scurte

Weekend-ul a  inceput frumos cu seara de vineri petrecuta acasa la eternele mele prietene etclaura si paf_arh, unde mi-am schimbat culoarea parului intr-un roscat inchis sub mainile experte ale celei din urma si uite ce a iesit:

… poze facue de paf_arh si le gasiti si aici

Distractia s-a prelungit pana sambata seara,apoi duminica le-am luat cu mine la Bikewalk4, şi, după ce am asteptat o ora in picioare intr-un final mi-am inchiriat bicicleta si “We were ridiiing!” Pozele de inainte si dupa le gasiti aici si aici. (cine mai are linkuri poate sa las in comment…).

Apoi la un suc pe Lipscani cu bobby voicu, adrian ciubotaru, minxiee, geoatreides, abogdan, roxana radu, sorinkili, etclaura , paf_arh, ariel (daca am uitat pe cineva sa traga de urechi) unde voia buna a fost la ea acasa.

PS: acum ceva vreme am ajuns de la filmul transformers, mai multe despre gasiti maine…

Camera

camera mea nu are ferestre

doar uşi prin care

mai intră din când în când

lumina

în camera mea  nu sunt flori

doar petalele unor gânduri căzute

împrăştiate

zăcând pe  podea fără gesturi

în camera mea sunt urme

de paşi neterminaţi

sunt urme de tine fără mine

dar cui îi mai pasă?

Grupul fetelor care NU beau apa plata cu lamaie

Dupa o plictisitoare zi si destul de calduroasa, am primit jurul orei 10 pm un telefon de la doua foarte bune prietene, spunand ca or sa vina la mine. Perfect! Presimteam inceputul unei seri grozave, vecina mea I. impovarata si ea de probleme a decis sa mai ramana cu mine pana aveau sa vina fetele, desi a doua zi trebuia sa se duca la inca o zi plictisitoare la birou. La ora 12 toata lumea era adunata la  mine: I. si celelalte doua prietene, A. si F.

Au avut fetele grija sa aduca provizii de mancare si chioscul de langa camin sa ne dea nitzica bere contra-cost. Insa berea a ajuns sa fie de fundal, doar sa ne ude gatul in interesul general al povestirii. Totul a debutat cu povesti despre fantome si vrajitoare. Toata lumea a protestat cand eu am vrut sa sting lumina si sa aprindem lumanarile pe care le mai aveam eu prin casa. Mi se parea fain si scary sa stai cu lumina stinsa si tot tacamul cand vorbesti despre fantome si vrajitoare. Am tinut-o asa vreo doua ore, timp in care ni se zbalise tot pufu’, si, ca totul sa se incheie glorios le-am speriat ca  vreo trei fete anul trecut facusera voodoo in camera cu pentagrame, lumanari si toate prostiile. Evident ca fetele se albisera ca varul inainte sa imi iau o ciufuleala teribila si sa radem.

Discutia a trecut in mod spontan la discutii mai umane, mai trupesti si eram toate cu sufletul la gura sa vedem ce va spune una dintre noi. A fost seara marturisirilor, totul a fost influientat si condus de alcoolul care pedala de mult in sange. Si de aici nu stiu ce si cum , dar la un moment dat toata lumea a fost de acord ca berea nu era de ajuns . Zis si facut. In 20 de  minute se rupsese firul deja. Nu mai aveam nicio treaba cu niciun fir de conversatie. Printre gene  mi-o amintesc pe F. razand si tot pisand-o la cap pe A. ca de ce i-a zis gură sloboda. Se radea mult pe faza ca mie imi era dor de sticla de cola din frigider, care acum sta goala pe pat.

Prima care s-a dus la somn a fost I., care a avut curaju’ sa stea cu noi pana la 5, dormind astfel  doar 2 ore inainte sa se duca la munca. Dupa ce a plecat, toata lumea era chill, pe mine ma luase somnu si ma gandeam cum o fi intre asternuturi, dar nimeni nu avea curajul sa intrerupa atmosfera. La 7 dimineata s-a proclamat ora somnului….

A fost o seara fantastica, cu cele mai bune prietene ale mele, noi stim ca o sa se mai repete ca a fost foarte ok.

********Grupul fetelor care NU beau apa plata cu lamaie!

Instante sonore in RATB

Ieri, ca tot omu’ care se duce la munca si nu iese din metrou si sare in birou, am luat RATB-u 123 ca altceva nu aveam ce sa iau. Ma asez pe scaun linistita, autobuzu tot mergea aproape gol, totul frumos, racoare (plouase cu o noapte inainte si mai spalase bucurestiu’), ce sa mai, exact ce iti puteai dori. Pana cand, vreo 3 insi, fiecare cu cate o curea din aia de sa se vada ce scrie pe ea si tricouri bine stranse pe burta sa arate la lume ca ei chiar au mancare in frigider, nu asa lejereala, se aseaza pe scaun fix langa mine. Dupa o sedinta de discutie zgomotoasa despre ce sa isi cumpere ei din  mall- ca acolo se duceau, pac scoate un smecher din asta -cam innegrit la fata, probabil de la supra-expunere la solar (LOL)- una bucata telefon mobil si instantaneu se scurgea piesa prin difuzor.

Zic io: maica, da cred ca ai pe speed dial sau ceva melodia aia ca parca prea repede imi fasaie in urechi. Bineinteles ca taceam malc si ma uitam pe partea aialalta. Incep eu sa fac mutre, sa ma fac ca parca m-ar deranja ceva: NIMIC! Manelele rasunau in autobuz, pielea mi se scofalcise, simteam ca imbatranesc brusc, mi se cojea piele la urechi, etc si as fi vrut sa fiu surda in clipa aia, chiar daca ar fi insemnat sa nu ma mai delectez cu muzica buna de acasa. Da, muzica buna de acasa, pentru ca acolo imi dau la maxim boxele si bag fix ce-mi tuna mie: metal, alternativ, muzica clasica, tot ce pofteste maţu meu. Aia nu, atunci, direct, pe mobil, ca sa fie siguri ca erau vazuti.

Nu am rezistat mai mult de 30 de secunde, m-am ridicat de pe scaun, am reperat altul in partea opusa a RATB si m-am carat acolo unde sunetul ajungea mai greu la mine.

Mesaj pentru voi: fratilor, s-au inventat castile, si daca cumva vrei sa asculti muzica cu prietenii, fa-o la tine in casa, mai ales daca e atat de proasta si tu esti si mai prost decat ala care a facut-o. Nenica, nu ne mai polua fonic, vreau sa mai aud in viata asta. Oricum dupa o asemenea “terapie” muzicala, m-am refugiat foarte bine la mine in birou cu o sedinta de Manowar inainte de a incepe lucrul. Cred ca am iubit muzica aia mai mult ca niciodata. E ceva bun la urma urmei si din asta…

Despre romanul Lilith: Demonii.

Dupa aproape doua luni de pauza am decis continuarea celui de-al doilea roman Lilith: Demonii. Titlul inca nu este stabilit, dar provizoriu poarta aceasta denumire. Am decis sa dezvalui acest lucru caci sunt atat de multi cei care vor sa il termin cat mai repede si sa afle despre ce este vorba.

Ideea este ca ma confrunt cu diverse probleme legate de lipsa anumitor documente si cercetari demonologice pentru ca nu vreau sa lucrez intr-un mod superficial. Asa cum banuiesc ca deja ati realizat, este un roman despre creaturile intunericului, chiar daca lucrurile nu se rezuma aici. Am inceput deja schitele prelimiare, am hotarat tot ceea ce tine de structura(asta daca nu ma voi razgandi din nou). Acum  am nevoie ce aceste documente si carti pe care inca nu am reusit sa pun mana si sper sa o fac cat mai curand caci am nevoie.

Si astea fiind spuse, cam odata la doua saptamani am notat in calendar sa scriu un post in care sa anunt stadiul in care ma aflu cu romanul, voi pune cateva fragmente. Am vorbit cand am fost invitata la radiolynx cate putin despre roman, insa de acum  inainte o  voi face sistematic.

Acum pe cai!

Ingeri si Demoni

Nu m-as fi dus la filmul Ingeri si demoni daca nu as fi fost ademenita subtil de o prietena, dar acum nu imi mai pare rau. Nu ma duc unde se duce multimea, la evenimentele despre care toata lumea vorbeste, insa de data asta m-am dus la film pentru ca eram oarecum curioasa si intrigata la care chestii am auzit despre…

Filmul nu exceleaza in efecte speciale si in definitiv nu despre asta este vorba, ci despre felul in care este transmis mesajul, de felul in care este ajutat cititorul sa inteleaga. Marturisesc ca nu am citit cartea, pentru simplul fapt ca il prefer pe Umberto Eco lui Dan Brown. Insa dincolo de carte sau de aspectele pe care banuiesc ca cei care s-au uitat la film le-au urmarit mai era ceva. Acel joc fin al replicilor care iti deschideau drumul catre final. Marturisesc ca nu am reusit sa  imi dau seama cine era cu adevarat capul intregii actiuni pana in final, desi am anticipat de fiecare data urmatoarea miscare. Actorii au jucat foarte bine, eu reusit sa pastreze suspansul. Actiunea filmului (caci despre asta vorbesc lasand la o parte cartea) a mers dupa tiparul atator zeci de filme vizionate de-a lungul timpului si e imposibil sa nu iti dai seama de felul in care au fost insirate evenimentele (asemeni margelelor dintr-un colier) pentru a crea suspans si mister, insa diferit a fost jocul mintii.

S-a mers mult pe chestia asta. Dincolo de actiunea propriu-zisa s-a mers mult pe psihologic. Intre personajul principal si toti cei din jurul lui erau create niste ite, legaturi fine cu care greu le puteai deslusi, doar daca erai atent la replicile atat de evidente, dar marcate profund de ironie si jocuri de cuvinte. Nimic din limbajul trupului nu l-ar fi tradat pe adevaratul vinovat  in afara de ceea ce stia. De aceea si lui Robert Langdon, interpretat de Tom Hanks, care cunostea atat de multe lucruri i-a fost greu sa desluseasca singur adevarul.

De aceea acest joc al psihologicului imi aminteste de romanul lui Umberto Eco- Numele trandafirului. In ciuda faptului ca amandoua personaje principale cunosteau atat de multe lucruri ca sa ajunga la adevar, au scapat ceva, si doar intamplarea i-a adus, intr-un final, la cunoasterea lui. Uimirea profesorului Langdon a fost aceeasi cu cea a lui Gugliermo care, afland adevaratul vinovat, isi da seama cu tristete si dezamagire ca inteligenta si cunoasterea nu l-au ajutat decat sa parcurga sirul evenimentelor si ca doar intamplarea le-a deschis ochii, ca sa spun asa.

In fine, filmul mi-a placut, merita daca esti atent si stii unde sa te uiti, insa nu stiu daca asta ma va convinge sa citesc si cartea.E mult de vorbit despre film, despre efecte, imagini, personaje, etc, dar am preferat sa ma limitez la ceea ce am considerat eu a fi mai important dincolo de toate aceste lucruri care iti sar in ochi din prima.

Fir intins!

Azi iubitul meu este la pescuit cu prietenii. Candva, cand eram mai tanara, acum vreo 6 ani mergeam si eu cu ai mei sau cu prietenii la pescuit, dar de atunci nu am mai pus mana pe undita  desi am una  smechera rau acasa.

Dar am aflat azi ca iubitul meu se pricepe la pescuit si s-a dus cu baietii “pe balta”  sa momeasca sirene cel mai probabil. Acum astept mandra sa vad ce a prins iubitul meu, sa ajunga acasa si sa imi povesteasca cum a fost.

Candva sper sa ma ia si pe mine la pescuit dar parca voi auzi: Nu  mergi cu mine ca ai sa imi sperii toti pestii cu accentul tau de moldoveanca furioasa. Pai da, ca la un moment dat e posibil sa imi pierd rabdarea daca vad ca nu agat nimic la momeala. Dar speranta moare ultima si vom merge la pescuit cel mai probabil si o sa  vedem noi care prinde cei mai multi pesti. Daca nu o sa ii aduc undita de acasa si o sa i-o dau lui, ca si asa a prins praful de pe lume de cand nu a mai fost folosita si e pacat de o scula buna sa nu stea in mainile unui om capabil. Si ori de prinde peste, ori de nu, eu tot mandra o sa fiu de el ca are rabdarea de a sta in soare si a astepta ceva atat de alunecos sa muste momeala.

PS: Si tot asteptand sa vina de la pescuit, am decis sa ies cu vecina mea afara, in fata caminului pe o  banca si sa stam la taclale. Si bine am facut ca racoarea ne-a ajutat sa ne dam seama mai bine de lucrurile care se petrec in vietile noastre si sa fim mai linistite cu privire la viitor…

PS2: maine revin cu un update:D

PS3: in loc sa ii urez fir intins, i-am urat bafta la peste si mi-a atras atentia! ete, scuze:D

Boul de rasă şi Piţipoanca împăiată

Ieri am fost cu al meu coleg agentu’ Răţuşcă la facultate ca doi onorabili studenţi să ne ridicăm legitimaţiile pentru examen, să ne interesăm de proiecte, etc. , căci sesiunea ne bate la uşă. Ne terminăm noi treaba liniştiţi şi plecăm fiecare cu câte o ţigară în bot spre metrou, că deh, nu ne permitem noi maşinuţe decât de jucărie.

Zis şi făcut, agale mergeam noi discutând probleme de psihologie şi psihanalitica când, la un moment dat,trecând pe langă o maşină bengoasă (de omuleţu’ meu din gât făcea 13-14) brusc înteleg că ceva s-a întâmplat de vedeam asfaltul apropiindu-se curios de repede de mine. Apoi am văzut soarele, copacii şi pe Răţuşcă înjurând de mama focului, între timp încercând să se asigure ca eram okey. In secunda doi văd în faţa mea un bou îmbracat în haine sclipitor de scumpe şi o blondă îmbracată toată în alb şi cu mâna “ruptă” de o geantă supradimensionată în care mi-am imaginat că ţinea de la vibratoare de toate dimensiunile toate felurile de obiecte de machiat, poate chiar şi o placă de păr.

Răţuşcă îmi întinde mâna, mă ridic încă nedumerită şi constat că ceva se întamplase cu piciorul meu de mă durea. Boul de rasă şi piţipoanca împaiată se uitau ca la maşina străina pe care acesta o conducea, iar eu la colegul meu asteptând un raspuns. Inainte să deschida gura să spuna ceva, îmi dau seama: îmbrăcatu’ asta nu prea ştia el cum funcţionează oglinzile retrovizoare, probabil ameţit de blonda care, probabil, îl sfătuise că singura lor utilitate este machiatul ad-hoc! Şi în loc să se uite în ele să vadă dacă e cineva cînd iese din parcare, a mers pe tehnica aceea de kung-fu a lovirii adversarului în timp ce eşti legat la ochi şi a dat cu spatele ghicind orice altceva în afară de situaţia de fapt: eu eram acolo mergând  cu Răţuşcă în stanga mea fix în momentul când Boul de rasă îşi scotea maşina din parcare.

Şi-a cerut scuze şi apoi a plecat cu piţipoanca împăiată înapoi în maşină. Iar eu şi Răţuşcă ne-am vazut nevoiţi de a merge la fel de uman pe jos, el în două picioare, eu pe unul şi un  deget…

Recomandare: Niciodată să nu discuţi chestii inteligente când mergi pe langă maşini bengoase că aştia sunt singurii care or sa te pocnească când ies din parcare; nu te aştepta să te ducă pană la metrou chiar dacă te-a rănit uşor; nu te aştepta sa înteleagă vreodată adevarata utilitate a oglinzilor unei maşini; nu fuma în timpul asta că e posibil să cazi pe ţigară.